Vara petrecută la casa din Maramureș

Vara lui 1958, înainte de toate. Mama avea nouă ani. Casa era a bunicilor dinspre mamă — o casă de lemn cu poartă sculptată, lângă Sighet, și un câine pe nume Grivei care învățase să deschidă porțile.

Mama povestește că aceea a fost ultima oară când toată familia a fost împreună fără să știe. Erau unchii din Vișeu, verii din Baia Mare, bunica încă cu părul negru, străbunicul încă în viață și în picioare făcând focul la cinci dimineața.

E o fotografie. Apar douăzeci și două de persoane pe prispă. Până în 1972 erau împrăștiați în trei țări.